CLUJ: Ce specializări ale UTCN se află în topul preferințelor la admitere
La sesiunea de admitere de vară a acestui an, la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) au fost înscriși nu mai puțin de 5.246 de candidați. Aceasta în condiiile în care cele 12 facultăți ale înstituției (9 la Cluj Napoca și trei la Baia Mare, plus extensiile universitare de la Alba Iulia, Bistrița, Satu Mare și Zalău, au oferit candidaților 103 programe de studii licență și un număr de 4.937 de locuri la buget și la taxă.
Specializările cu cel mai mare număr de candidați înscriși și cu cea mai mare concurență au fost din cadrul Facultăților de Automatică și Calculatoare, Electronică, Telocomunicații și Tehnologia Informației – unde au fost depuse 1.684 dosare. De asemenea, la Facultatea de Arhitectură și Urbanism - 256 dosare, precum și la Facultățile de Inginerie Electrică, Autovehicule Rutiere, Mecatronică și Mecanică, Construcții de Mașini și Construcții, au fost depuse 2.239 dosare.
La Centrul Universitar Nord Baia Mare cele mai căutate specializări au fost Economia Firmei și Management din cadrul Facultății de Științe, Pedagogie și Asistență Socială din cadrul Facultății de Litere, precum și specializarea Calculatoare din cadrul Facultății de Inginerie.