GALERIE FOTO: Două anexe gospodărești de la începutul secolului trecut au fost reconstruite la Muzeul Etnografic din Cluj

Potrivit reprezentanților Muzeului Etnografic din Cluj-Napoca, anexele gospodărești provin din comuna Gârda de Sus, județul Alba și sunt datate la începutul secolului al XX-lea. Cele două construcții, o puiată pentru cai și o cocină cu cotruleață pentru păsări, conțin caracteristicile arhitecturale și tehnice care conferă zonei de proveniență, respectiv Platoul Ghețar din Țara Moților, un statut unic în arhitectura rurală tradițională din România: șarpanta cu căpriori curbi, cărora li se spune coarne cârne, și învelitoarea din straturi alternative de crengi de rășinoase și așchii de văsărit.

"Izolați în munte și întreținându-se, în principal, din meșteșugul confecționării diverselor recipiente din lemn, numit văsărit, și din creșterea animalelor, localnicii au imaginat cândva acest tip de acoperiș, care valorifica optim două deșeuri specifice doar lor: crengile de molid rezultate în urma curățării trunchiurilor doborâte și cantitățile mari de așchii rămase în urma fasonării doagelor pentru vase. În același timp, căpriorii cu baza curbă, practic molizi recoltați cu rădăcina curbă, au constituit inițial soluția optimă de realizare – în cazul adăposturilor sezoniere montane fără tavan – a unei streșini-platformă ce susținea un asemenea material de acoperire neobișnuit. Importanța deosebită a acestei tehnici de acoperire ingenioase constă, printre altele, în faptul că evidențiază o relație directă între profilul ocupațional aparte al locuitorilor și soluția tehnică menționată, relație ce constituie dovada evidentă a creativității tehnice locale", arată reprezentanții muzeului.

Ultimele șarpante de acest tip au fost realizate în satele Platoului Ghețar în urmă cu 50 de ani, abandonarea meșteșugului văsăritului determinând abandonarea tehnicii, din lipsă de așchii. Tehnica de acoperire a fost transmisă de către unul dintre ultimii dulgheri locali care au practicat-o, lui Negrea Ioan, angajat al muzeului, care a executat deja în secția în aer liber, cu succes, patru învelitori "din tecină și așchii", cum le numeau localnicii.

Acoperișul descris, ieftin, organic și durabil, poate deveni o sursă de inspirație pentru arhitecții preocupați în prezent de configurarea pensiunilor rurale cu specific arhitectural local, consideră reprezentanții muzeului.