Ne pare rau, vizionarea acestei pagini nu este posibila in Internet Explorer 6, 7.
Pentru a explora continutul citynews.ro, va rugam sa downloadati unul din urmatoarele browsere:
Pentru a beneficia de experienta completa a sitului citynews.ro, va rugam sa downloadati unul din urmatoarele browsere:
Continua pe Citynews.ro
×
inchide
Go to TOP
Sâmbătă, 10 Noi. 2012, 09:03
0
4628

Recviem pentru salvarea primei policlinici studențești din Cluj

În urmă cu un an, la Cluj se trăgeau obloanele singurei policlinici pentru studenți. Policlinica fărâmițată își muta atunci cabinetele rămase în diverse colțuri ale orașului, iar studenții începeau să fie trimiși de la un medic la altul. O situație cel puțin absurdă pentru un oraș de talia Clujului, care trăiește pe spatele studenților. Recent însă, o mână de oameni dedicați meseriei lor au decis să aducă schimbarea și au întocmit un proiect de salvare a primei policlinici studențești. Un prim pas înainte – înființarea unui cabinet stomatologic unde studenții sunt tratați la prețuri foarte mici, sau chiar gratis.

recviem pentru salvarea primei policlinici studentesti din cluj
Video 2: 
Video 3: 
Video 4: 

În 2011 se punea lacăt pe ușa de intrare a singurei policlinici studențești din Cluj-Napoca, care deservea nu mai puțin de 35.000 de studenți și din cei 80.000 care „hrănesc” anual municipiul. Imobilul de pe strada Republicii nr. 8 unde a funcționat vechea policlinică a fost revendicat și retrocedat foștilor proprietari prin decizia instanței judecătorești. Fără a beneficia de un nou sediu, cabinetele medicale ale policlinicii au fost mutate în incinta Ambulatoriului din fostul Centru de Diagnostic și Tratament, situat pe Calea Moților. Situația policlinicii studențești a început să de înrăutățească începând cu anul 2010, atunci când au fost mutate primele șase cabinete de specialitate, lăsând în urmă doar patru cabinete de medicină generală.

Primele semne care anunțau impasul în care ajunsese policlinica pentru studenți erau condițiile improprii de funcționare. La vremea respectivă, dispensarul își desfășura activitatea fără autorizație sanitară și gaz. În prezent, studenții care necesită tratamente și consultații medicale pentru diverse afecțiuni nu au altă variantă decât să apeleze la dispensarele din principalele cabinete studențești. În cazul unor consultații mai serioase însă, studenții sunt trimiși mai departe către alte clinici din oraș, de stat sau private. Situația este și mai complicată pentru tinerii care nu au un medic de familie în Cluj, și care implicit ar trebui să încheie o asigurare la Casa de Sănătate.

Doi ani, nimic nou

Nici Primăria Cluj-Napoca, nici Universitatea Babeș-Bolyai nu au găsit o soluție viabilă pentru a oferi un nou sediu policlinicii studențești. O promisiune a fost mutarea policlinicii pe strada Mâloasa, o clădire funcțională unde se desfășoară deja activități medicale și care se află în administrarea Consiliului Județean.

În timp ce medicii care au condus dispensarul dau vina pe municipalitate pentru incapacitatea de a găsi un alt sediu funcțional, reprezentanții Primăriei spun că universitățile clujene au obligația de a asigura acest spațiu. „Pentru acordarea asistenţei medicale în condiţii optime avem nevoie, conform normelor sanitare în vigoare, de patru cabinete medicale cu sală de aşteptare, sală de tratamente, fişier, două grupuri sanitare şi spaţiu de depozitare pentru materiale de curăţenie”, spunea Mircea Boja, directorul unității sanitare într-un memoriu adresat municipalității. La doi ani de la cererea medicului Boja, situația a rămas neschimbată.

Speranță pentru o nouă policlinică

Schimbarea pare să vină însă independent de puterea de implicare a autorităților locale. Un grup de medici profesioniști și antreprenori tineri cred că au găsit soluția salvatoare pentru redeschiderea primei și singurei policlinici adressate studenților din Cluj. „Vrem să oferim Clujului prima policlinica studențească. Un loc în care ei să beneficieze de servicii medicale gratuite sau foarte ieftine, dar la standarde de înalte de calitate. Noi ne punem la bătaie pe noi înșine, cu munca noastră și cu resursele noastre și sperăm că visul nostru le va face studenția mai frumoasă clujenilor, dar și că îi va inspira și pe alții să ni se alăture. Pacienții noștri studenți vor trebui să acopere numai costurile materialelor pe care le folosim, munca noastră fiind pro bono”, spun cei care se semnează echipa Universitas, formată din medici profesioniști și antreprenori clujeni.

Primul pas a fost deja efectuat și este unul de succes. În luna martie a acestui an a fost deschis primul cabinet stomatologic, unde clientela țintă este studentul modest, care nu își permite tratamente stomatologice scumpe. „Cabinetul se adresează exclusiv studenților și noi ne dorim ca pe parcurs să avem calitate tot mai mare și prețuri tot mai mici pentru studenți”, explică Cătălin Balog-Bellu, medic stomatolog clujean și totodată inițiatorul proiectului ambițios.

Acesta povestește că a observat în perioada studenției sale nevoia acută a tinerilor de a avea acces la tratamente ieftine. „Pentru foarte mulți studenți, studenția nu înseamnă numai chefuri și mers foarte puțin la curs. Pentru aceștia, studenția înseamnă de fapt eforturi foarte mari de a răzbi în Cluj și multe lipsuri materiale”, subliniază doctorul Balog-Bellu. Ideea sa de a resuscita fosta policlinică a fost repede îmbrățișată de colegii săi din domeniu. „Am găsit repede mulți antreprenori care vor să facă o schimbare”, a mai spus acesta.

Un prim ajutor pentru demararea proiectului a fost primit de la Fundația Comunicată Cluj, care s-a decis să-i spijine financiar în dezvoltarea viitoarei policlinic. „E o idee pe care noi am simțit că trebuie să o susținem. Avem un program pilot de antreprenoriat social pentru tineri. Astfel, le-am putut acorda o bursă care le-a permis să pună pe picioare programul”, a explicat Mariana Sălăgean, manager în cadrul fundației. Nu este primul program social care găsește suport material și moral de la ONG-uri, mai degrabă decât de la autoritățile locale. „Le oferim nu doar un grant, dar și sfaturi de la specialiști. Vrem să dovedim că antreprenoriatul social este o valoare. Momentan nu sunt multe inițiative de genul acesta în România, dar ne-ar plăcea să fie mai multe. Vrem să existe astfel de inițiative sănătoase în comunitate”, a adăugat Mariana Sălăgean.

Finalizarea proiectului și implicit resuscitarea primei policlinici studențești din Cluj nu are un termen limită, dar inițiatorii lui spun că sunt pe drumul cel bun. „Cel mai important acum este managementul timpului și formarea unei echipe de profesioniști care să-și sacrifice timpul liber pentru această idee”, a subliniat Cătălin Balog -Bellu.

Material preluat din cotidianul Transilvania REPORTER

Articole din aceeasi categorie
Joi, 15 noiembrie, polițiștii Compartimentului Rutier Câmpia Turzii, împreună cu polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii, au organizat și desfășurat o acțiune având ca scop „respec
16 Noi. 2018
12:04
0
Nico de Transilvania, o artistă româncă plecată în Anglia în urmă cu 20 de ani, se întoarce «acasă» pentru a-și lansa albumul de debut, Be One, ce conține mai multe piese inspirate din folclorul auten
16 Noi. 2018
10:09
0
Centrul de Geografie Regională al Facultății de Geografie din cadrul Universității Babeș-Bolyai organizează, începând din luna decembrie 2018, o serie de întâlniri la care vor fi dezbătute teme legate
16 Noi. 2018
08:45
0
Președintele Consiliului Județean Cluj a semnat autorizațiile de construire în vederea executării lucrărilor de alimentare cu apă a două noi localități clujene, respectiv Valea lui Cati din comuna Cea
15 Noi. 2018
12:10
0
Miercuri, 14 noiembrie, în jurul orei 12.30, jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Călățele-Fântânele, aflați în misiune de patrulare pe raza comunei Mărgău, județul Cluj, în locul cunoscu
15 Noi. 2018
08:45
2
Trupa Byron continuă seria de concerte ALTorchestra 100 care marchează 100 de ani de la Marea Unire prin unirea metaforică a două stiluri muzicale diametral opuse: rock alternativ și muzică simfonică.
14 Noi. 2018
15:02
0

Post new comment

Adaugă comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.

Filtered HTML

  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Filtered words will be replaced with the filtered version of the word.
  • Taguri HTML permiseŞ <em> <strong> <cite> <blockquote> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.

Plain text

  • Etichetele HTML nu sunt permise.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență vor fi șterse.

Comentarii

01 Jan. 1970
02:00
01 Jan. 1970
02:00
01 Jan. 1970
02:00
Inchide